Pe domnul Baticu l-am cunoscut cu adevărat la scurtă vreme după reînființarea Clubului Alpin Român, întâmplată, dacă nu mă înșel, în ianuarie 1990. A venit la redacție destul de devreme, ne-am închis într-un birou şi am stat de vorbă preț de câteva ore. S-a destăinuit cu o încredere absolut surprinzătoare, încredere ce căpăta parcă întărire prin licăririle neobișnuite ce i se aprindeau sistematic în ochi. O voce calmă, egală, scoasă arareori în relief de ușoarele inflexiuni menite să sublinieze câte un detaliu ce trebuia neapărat să fie reținut. Despre câte n-am vorbit!…