Călător prin Dacia Ripensis

Text: ELISABETA IOSIF

Un monument UNESCO – Palatul Romuliana, din Serbia

Palatul imperial al lui Galerius (293-311), Felix Romuliana, aflat pe teritoriul Daciei Ripensis, a făcut parte din Imperiul Roman. Construit în Valea Timocului, la 11 km de Zajecar (Serbia), parte a Moesiei Superioare, acest palat înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 2007, e aşezat într-o zonă peisagistică miraculoasă înscrisă sub muntele Măgura (cât de românesc sună), care a purtat în timp semne şi simboluri, începând din timpul fostului teritoriu al Daciei. Legendă sau nu, Romula a venit în Dacia de la Roma şi s-a îndrăgostit de un frumos cioban dac. Fiul ei, Galerius, care şi-a divinizat mama, construieşte acest palat în cinstea mamei sale Romula, purtându-i numele.

no images were found

Senzaţia pe care mi-a creat-o acest unic perimetru fabulos (mă simţeam acasă, fiindcă eram în Dacia noastră) a adus la suprafaţă o schemă mintală uitată, un semn de la strămoşii daci, descifrând un mesaj. Pe acest teritoriu dac, cucerit de romani, se consumase o iubire, iar mesajul venea de la strămoşi. De aceea, pe acest palat regal l-am simţit ca pe un spaţiu sacru, care scotea la iveală lucruri uitate, readuse în actualitate. Parcă apăreau toate ca dintr-o antropologie culturală, „cultura ce se definea ca un alter-ego uman, dorind depăşirea în semnificaţie”. Aşadar, arhitectura Palatului Romuliana se adresa văzului ca un simbol, artele reprezentate aici, scrierea străveche fiind ele însele o fixare a limbajului. În lumea terestră, arhitectura a constituit întotdeauna un semn de civilizaţie. Iar Felix Romuliana a rămas unul dintre cele mai importante exemple de conservare a arhitecturii tradiţionale a palatelor romane. Acest complex regal de arhitectură a rezistat incursiunilor barbare, constituind unul dintre magnificele monumente, printre cele mai bine păstrate pe acest teritoriu. Cercetările arheologice au dus la descoperirea unui oraş luxos (sec. III şi IV), având fortificaţiile unui oraş gigantic. Oraşul poligonal, flancat cu porţi şi faţade ornamentate cu galerii şi sculpturi în relief, cu marele palat, pardosit cu mozaicuri unice, cu pereţi acoperiţi de fresce încrustate cu pietre semipreţioase, acest gigant arhitectonic mi-a amintit de simbolurile universale. De la pietrele „căzute din cer”, folosite ca pietre oraculare (Omphalos-ul de la Delfi), pietre neşlefuite, ca piatra neagră a Cybelei, transportată de la Selinuntum la Roma în secolul al III-lea până aici, unde s-au găsit fresce încrustate cu asemenea podoabe, de un verde antic, numeroase sculpturi din piatră în roşul antic, un mozaic cu imaginea lui „God Dionysos”, de o frumuseţe artistică unică, aflat la intrarea primului palat, ca şi mozaicurile din templul denumit „Goddess Cibela” sau cele din templele Magna Mater şi Libero. Şi aici, simbolismul culorilor pare să aibă o aplicaţie astrologică. „Roşul marţian e o forţă vitală a erosului învingător, virtutea războinică, bogăţia şi dragostea. Purpura era purtată de patricienii romani”(Luc Benoist).

Orice construcţie, templu, palat, oraş, cetate sfântă, era un centru al lumii iar acest perimetru romulian trebuia să se dezvolte ca un embrion uman, „plecând din centru, punct de joncţiune al influenţelor venite din cele şase direcţii ale spaţiului. Căci modelul oricărei arhitecturi trebuia să aibă o bază pătrată şi un acoperiş circular (Luc Benoist).”Acest lucru avea caracter benefic iar sanctuarul era înconjurat de coloane şi de un peristil, incinta sacră fiind primordială, înconjurând domeniul familial. Terenul palatului era în formă trapezoidală, cu o arie de 6,5 ha, porţile situate în est cu faţade ornamentale creau impresia unei mari puteri, fiind realizate într-o strategie culturală complexă, baza octogonală şi turnurile de 18 m înălţime, templele, toate alcătuiau o construcţie grandioasă. Iar pe faţada de est a porţii stătea scris , Senior Augusti Diocletian şi Maximillian Hercules – prezenţi pe un pilastru: fortificat în 305 ori 306 A.D. La 1 km distanţă, pe înălţimile Muntelui Măgura, în perioada cercetărilor desfăşurate între anii 1989-1993 s-au descoperit mormintele, Mausoleul împăratului Galerius şi cel al mamei sale, Romula, aflate pe cel mai înalt vârf al Măgurei, găsindu-se monede de aur în colţul primului mauzoleu, ambii fiind declaraţi divinităţi. Consacrarea tomulilor avea specific de simbol, piatra de protecţie era un act de divinizare.

Revenind la „Marele Templu” ce domină partea de sud a Palatului Romuliana, putem vorbi de valoarea lui ca simbol. În simbolistică, templul a desemnat mai întâi un sector al cerului, delimitat de auguri pentru a observa fenomenele naturale, zborul păsărilor, ca mesageri cereşti. Apoi acest cuvânt a însemnat locul edificiului. Spuneam de baza octogonală a locului construit al Romuliei, considerat de fapt, prin acoperişul susţinut de 8 coloane, „octogonul aflat în legătură cu lumea intermediară a celor 8 porţi, a celor 8 direcţii şi a celor 8 vânturi”. Precum Cetatea şi Templul era centrul lumii, considerat loc de pace, de reflexie. Cercetătorii au mai descoperit în 1972 un templu cu altar monumental, al sacrificiului iar câţiva ani mai târziu alte temple au fost adăugate prin cercetările făcute în partea de nord. Marele Templu e considerat similar ca valoare cu Templul lui Jupiter din Palatul lui Diocleţian din Split.

Nu putem admite existenţa unui lucru, dacă nu-i atribuim o semnificaţie. Iar Palatul Regal Romuliana e un simbol, încărcat de meditaţie, reprezentând un element de legătură, un semn de recunoaştere a trecutului în constituirea prezentului.