Conacul Alexandru Bellu – Urlați

Text: Cristian PITULICE

Pe drumul de costişă,
Ce duce la Galaţi,
De faci stânga la Albeşti
Vei ajunge la Urlaţi.

Şi cu asta cred că v-am spus unde se găseşte acest conac.

Dacă aveţi în plan vreo vizită pe la cramele din Dealu Mare, neapărat nu trebuie să rataţi câteva obiective turistice foarte interesante. Unul dintre ele este Conacul Bellu – unul dintre cele mai expresive şi autetice moumente de arhitectură românească, foarte bine conservat şi foarte frumos valorificat.

Unde este şi cum se ajunge?

În oraşul Uraţi din Prahova. Din DN1 B – ce duce la Buzău, în comuna Albeşti-Paleologu faceţi dreapta. Chiar în intersecţie se află indicator cu Coacul Bellu. Tineţi indicatoarele turistice şi nimeri negreşit la conac. Dacă vă trece prin cap să ajungeţi prin magnificul centru civic al metropolei Urlaţi cu autocarul, renunţati la idee, primarului nu îi plac turiştii ce se dau huţa cu autocarele prin oraşul lui. Vă amendează prin intermediul miliţiei (între noi fie vorba, să ştiţi că noi am dat de nişte miliţieni de gaşcă). Din Bucureşti până în poarta conacului sunt fix 80 de km.
Înainte de toate…

Cine a fost Alexandru Bellu?

Pentru că sunt leşinat după diverşi arbori, inclusiv genealogici, vă voi scrie mai jos nişte conexiuni interesante între familiile boiereşti de pe la noi. Pe la 1780 a venit în Valahia familia Bellu, originară din Pella  – Macedonia. Numele origial era Pellio. Oameni isteţi, cu ştiinţă de carte şi dornici de afaceri profitabile, au găsit în poporetul local partenerul ideal pentru a-şi pune ideile în practică. Din prima generaţie se remarcă Dumitru Bellu, care a avut doi copii: Constatin şi Ştefan. Ştefan se însoară cu Elena Bălăcescu şi produc nu mai puţin de zece copii. Patru dintre aceştia vor sucomba de mici. Dintre cei şase rămaşi doar de doi vreau să amintesc: Marghioala Bellu se mărită cu Gheorge Drugănescu (de Drugănescu aţi mai citit cu ocazia descrierii Culei Drugănescu) şi Alexandru Bellu care se însoară cu Irina Barbu Văcărescu. Alexandru şi Irina au avut bafta să  aibă patru băieţi:
– Barbu Bellu – cel care a donat terenul pe care se află actualul cimitir Bellu. A fost, printre altele, ministru al culturii şi ministru al justiţiei;
– Constatin Bellu – a nu se încurca cu clovnul contemporan;
– George Bellu –  medic homeopat, care s-a stabilit la Paris şi a lucrat la spitalul Hahnemann. Aici a luat contact cu lumea artistică pariziană, fiind, între altele,  finanţator al acesteia, dar şi un împătimit colecţionar. A fost  bun prieten cu Renoir, iar fiică-sa, Victorine de Bellio, a fost la un moment dat un model al pictorului;
– Ştefan Bellu – tatăl lui Alexandru Bellu.
Alături de Alexandru, Ştefan Bellu a mai avut încă un băiat – Barbu – şi o fată – Irina, căsătorită cu Ion I. Câmpineanu (ministru în diverse cabinete de justiţie, externe, domenii, finanţe, dar şi primar al Bucureştiului).

Coacul Bellu este invariabil legat de numele lui Alexandru Bellu (1850 – 1925). Alexandru Bellu a urmat cursuri de drept la Paris, devenind avocat. Aici, prin intermediul unchiului său, George, s-a întâlnit şi împrietenit cu Alfred Siselz şi Claude Monet şi, astfel, îşi descoperă pasiunea şi gusturile pentru artă. Fiind suficiet de bogat, Alexandru nu a profesat niciodată, el dedicându-şi cea mai mare parte a timpului artei, în special artei fotografice.

Deşi ar fi putut rămâne la Paris, el a ales alături de soţia lui, Alexandrina, să se întoarcă la casa familiei sale de la Urlaţi şi să se stabilească aici. Înteresant şi mai puţin cunoscut este faptul că Alexandrina, pe la 1907-1913, devenise o simpatizantă şi chiar o susţinătoare a ideilor socialiste, împrietenindu-se printre alţii şi cu Christian Georgijewitsch Rakowski – vă las pe voi să descoperiţi cine-i sinistrul personaj.

Rămas la Urlaţi, Alexandru Bellu s-a dedicat artei fotografice şi, provenind  dintr-o familie influentă, în cercul său de prieteni se numărau: Nicolae Grigorescu, Theodor Amann, Sever Burada, dar şi Regina Maria a României. Alexandru Bellu ne-a lăsat fotografii ce astăzi sunt considerate a fi adevărate opere de artă şi, totodată, mărturii foarte concrete ale tradiţiilor şi modului de viaţă de odinioară. Alături de Carol Popp de Szathmary, Bellu a propulsat arta fotografică românească pe marea scenă internaţională, iar acest fapt trebuie să fie un motiv de mândrie pentru noi. Din prietenia lui cu N. Grigorescu, nouă ne-a rămas, printre altele, și o dilemă foarte interesantă: Cine a avut primul ideea carului cu boi? Alexandru Bellu, când a imortalizat pe peliculă varianta sa, sau Grigorescu, cu celebrul său tablou? Nu voi mai continua cu alte detalii despre viaţa familiei Bellu, ci ne vom îndrepta atenţia spre conac.

Conacul  Bellu

Ceea ce vedem noi astăzi este de fapt o rămşiţă a domeniului Bellu. Acum 100 de ani, domeniul Bellu din Urlaţi se compunea din “Casa Mare” – conacul propriu zis -, o cuhnie, o biserică, “Casa Mică” – actualul conac – şi ansamblul porţii de intrare.
Astăzi, au mai rămas poarta de intrare şi Casa Mică sau Casa de vară – actualul conac. La intrarea pe domeniul Bellu, ne întâmpină o poartă masivă cu un turn înalt de două etaje, lângă care sunt construite câteva încăperi ce astăzi sunt folosite de către administraţia muzelui. În turn, este organizată o expoziţie de fotografii realizate de către Alexandru Bellu. Din păcate, accesul se face destul de greu, scara fiind foarte îngustă. Aşadar, dacă sunteţi un grup mai mare, vizitaţi pe rând.

De la poartă până la conac se traversează preţ de 100 de metri un parc cu arbori bătrâni – practic o pădure. Imaginea conacului ni se deschide brusc, accesul făcându-se dinspre partea dreaptă a acestuia. Construit pe la 1850, contemporan  deci cu Conacul Bălcescu, Casa de vară a domeniului Bellu este o foarte frumoasă și elegantă expresie a stilului neo-românesc. Foarte bine conservat și excelent restaurat, este una din rarele constructii de gen care ne poate transpune în lumea secolului al XIX-lea. Astăzi, întreg domeniul este în patrimoniul Muzeului Județean Prahova. Curtea conacului este excelent întreținută și este o foarte plăcută oază de relaxare. Vă puteți așeza pe băncile din fața conacului și admira în tihnă construcția.

În interior, conacul păstrează mobilierul original, însă mai sunt aduse diverse piese salvate din “Casa Mare”, care se integrează frumos în peisaj. Pe pereți putem admira portrete ale unor iluștri membri ai marilor familii boierești, miniaturi ale lui Th. Amann sau N. Grigorescu, dar și fotografii realizate de Alexandru Bellu – cele de la intrare sunt chiar cu conacul vechi. Puteți admira un salon turcesc, unul japonez, însă piesele de rezistență sunt salonul principal și dormitorul. Acestea păstrează mobilierul original și multe piese complet funcționale, cum ar fi un gramofon de la sfârșitul secolului al XIX-lea sau o pianină tot din acest secol.  Biroul de lucru al lui Alexandru Bellu este, de asemenea, foarte interesant. Aici, pe lângă un telefon Ericsson din 1905 mai putem admira si o mulțime de cărți din secolul al XIX-lea. Fiind într-o zonă viticolă, sub clădire se află o cramă de mari dimensiuni în care muzeografii au organizat un mini-circuit al evoluției uneltelor specifice viticulturii. Avem un teasc de piatră, unul de lemn, unelte de mici dimensiuni, dar și butoaie (unul chiar gigant de 10.000 l), butii pentru transportul vinului, dar și butoaie moderne. Crama nu este la fel de adâncă precum cea de la Conacul Urlățeanu, însă este foarte plăcută și interesantă. În fața conacului încă se mai găsesc oarece pietre care odinioară formau temelia “Casei Vechi”, momentan sunt acoperite de lăstăriș și destul de puțin vizibile, însă suficient cât să vă puteți face o idee despre amplasare și dimensiuni.

Conacul Bellu este ideal de vizitat vara sau toamna târziu. Nu vă zgârciți cu timpul vostru, este un loc în care merită să stați un pic mai mult și, de ce nu, să visați, fie și un pic, și la vremurile trecute. Din punctul meu de vedere, acest Conac, ca și Urlățeani, Conacul dintre Vii, Bălcescu și alte vreo 20, sunt exemple de arhitectură pe care poporetul român este bine să le urmeze și să înceteze să desfigureze peisajul cu case roz și mov, construite după ureche.

Dacă aveți noroc, îl puteți găsi acolo pe Bogdan, un ghid foarte priceput și foarte dedicat conacului.

Locul se poate vizita în orice zi a săpămânii între 09:00 și 17:00, cu excepția zilei de luni.

Taxa de intrare este de 8,00 lei.