In memoriam Marian Neagu

La Păcuiul lui Soare, „mitropolia din adâncuri a Vicinei” își sună clopotele

Text și foto: Simona LAZĂR și Valentin Țigău

Prieten al jurnaliștilor de turism – cărora le-a fost, adeseori, „ghid” în teritoriile fascinante din Dobrogea (românească și bulgărească, deopotrivă) și din lunca Dunării – Marian Neagu a pornit în „călătoria-cea-de-pe-urmă” pe 2 aprilie, la Vălenii de Munte, unde se retrăsese în ultimii ani, mai aproape de mitul lui Iorga.

Vestea a venit cu dangăt de clopot. În dungă! S-a stins prietenul Marian Neagu! S-a risipit în genuni (și) cel care ne-a deslușit misterele „Mitropoliei din Adâncuri”.

Istoricul, arheologul, fostul director al Muzeului Dunării de Jos din Călărași – pe care l-a condus patru decenii fiind, la retragerea lui, considerat cel mai longeviv director de muzeu din țară – ne-a dăruit necondiționat prietenia lui, într-un sfârșit de iarnă, cu treisprezece ani în urmă. Un februarie cu irizări de martie, cum spuneam atunci, în vreme ce barca muzeului – cu el la vâsle – ne ducea spre Păcuiul lui Soare, insula din mijlocul Dunării, despre care am scris atunci un text. În primul deceniu al prieteniei noastre, am călătorit împreună prin satele din lunca Dunării, adunând istorii, legende, obiceiuri și rețete.

Am fost împreună la Dervent, la Mănăstirea „pietrelor de leac” și am băut, dintr-același pahar, din apa tămăduitoare a izvorului Sfântului Apostol Andrei.

Alături de el am trecut Dunărea și granița, la Silistra, în căutarea poveștilor bulgarilor care au trăit, o vreme, sub administrație românească.

Și de fiecare dată ne făcea un dar irepetabil: ni-i dăruia pe prietenii lui. La Dervent – părintele stareț Andrei. La Silistra – familia de artiști bulgari, iubitori de limbă română, Yordan și Dianna Kissiov…

Ultima dată când ne-am văzut ne-a dăruit un clopot albastru și o cană de lut. Când bem din ea să auzim legende demult uitate…

După ieșirea la pensie, s-a retras la Vălenii de Munte. Ne-am promis să ne revedem, „documentând” poveștile locului… N-a fost să fie. N-a fost să mai fie. S-a stins, în „miez de pandemie”, pe 2 aprilie 2020, după o boală lungă și grea.

Rămas bun, prietene Marian Neagu! Să-ție fie drumul curat printre stele!