Alergand odata cu timpul, ca un cal inhamat la pereche, uitam, fara voie, sa privim, in jur, oameni, lucruri si fapte care se perinda, caleidoscopic, in fuga noastra fara capatai. Ne dam seama ce-am pierdut doar atunci cand neodihna e-ntrerupta de vestea brutala a odihnei vesnice a celor pe care-i credeam la fel de nemuritori ca si noi. Ticu Ion Ionescu ar fi meritat sa mai traiasca, macar pentru a ne dojeni, intr-un vers, ca risipim prea usor ceea ce suntem si ceea ce puteam fi:
„Doar, daca ai ceea ce nu poti da/Si nu poti incheia impacarea cu nefiinta,/Daca-ti faci singur lumea in care/Te nasti si traiesti,/Daca nu vei imbatrani pentru propriile-ti prejudecati,/Dupa care ai putea fi liber,/Daca vei reusi sa fii propriu-ti domn,/Spre-a te putea ierta, uneori…”(Din volumul sau de versuri, „Cele patru anotimpuri”, Premiul „Luceafarul”, la Gala AJTR, Horezu, 2012)
Profund si rafinat intelectual, poet, pedagog, calator pe taramurile reale si pe cele din vis, Ticu Ion Ionescu pleaca, azi, din Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism; nu pentru totdeauna, ci pentru a ne calauzi, in spirit, spre departari de metafora, pe care el le-a atins, inaintea noastra. (Valentin Tigau)
