Text: Nicolae LUPU, participant la colocviile de etnografie de la Alba Iulia
De-a lungul timpului ne-a fost dat să ne intersectăm cu diferiți scriitori, mai profesioniști și mai amatori. Însă foarte greu să-i găsim asemănare apreciatului fost medic specialist stomatolog de la policlinica din Petrila, dl Dumitru GĂLĂȚAN – născut în satul Jieț, din bazinul hidrografic al Jiului de Est, în familia unui oier de frunte – devenit în ultimii 15 ani, după știința noastră, unul dintre cei mai productivi etnologi. Memoria sa vie, de trăitor dintotdeauna în zona Petrilei, precum și documentarea uimitoare l-au ajutat ca în perioada 2005-2020 să publice singur (în marea majoritate a cazurilor) sau în colaborare nu mai puțin de 28 de cărți. Sute și sute de pagini, scrise mai întâi de mână, o jumătate de raft de bibliotecă… Cu siguranță că doctorul Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ merită să fie cunoscut mai îndeaproape de membrii AJTR și nu numai.
La vârsta la care unii confrați își mai și lasă tocul să se odihnească sprijinit de marginea călimării, doctorul GĂLĂȚAN-JIEȚ, cu perseverență, a reușit să așeze, temeinic, pe harta etnologiei românești o întregă „țară”, a Jiurilor, de-acum mai cunoscută ca ținutul momârlanilor. În fapt, etnolog autodidact, mai mereu s-a bucurat de încurajările unor experți ai domeniului, precum dl Isidor Chicet (Drobeta – Turnu Severin), prof. univ. Ilie Moise (Sibiu) și prof. univ. Nicolae Constantinescu (București). Oarecum asemănător, prof. Ioan Popa, acum stabilit la Alba Iulia, a impus în conștiința publică Țara Secașelor, din Podișul Târnavelor, de la confluența județelor Alba și Sibiu.
Ocupația tradițională a jienilor – locuitorii Depresiunii Petroșani, cea mai închisă din țară – este creșterea animalelor (oi), în același timp ei considerându-se „urmași ai dacilor liberi”. De mai multă vreme, vechii jieni, „jienii de vatră”, se identifică drept momârlani (apelativ, se pare, atribuit de muncitorii ferestieri italieni din secolul al XIX-lea, imigrați odată cu debutul exploatării cărbunelui, care ar fi avut revelația unor similitudini cu ciobanii marmolani de la ei de acasă, din Alpii Dolomiți). În același timp, muncitorii forestieri moți, sosiți din zona Câmpeniului, își spuneau barabe, cu timpul termenul fiind extins asupra tuturor veneticilor. Mult timp, dicționarele n-au prevăzut decât un sens depreciativ al termenului momârlan (oarecum prin similitudine cu „mârlan”). Abia mai recent, în 2010, în Micul dicționar academic al Institutului de Lingvistică a fost introdusă și o nouă accepțiune, limitată și ea: „Epitet care se dă locuitorilor din Valea Jiului și din părțile de sus ale Hațegului.” Doctorul GĂLĂȚAN-JIEȚ arată că denumirea de momârlan nu poate fi extinsă asupra unor localități din afara Văii Jiului. În propriul Mic dicționar, din 2012, de la Editura Măiastra din Târgu Jiu, cu titlul Graiul jienilor momârlani (peste 1700 de cuvinte și expresii), dă următoarea explicație: „populație autohtonă, cea mai veche din Valea Jiului (oameni de vatră), care se ocupă cu creșterea animalelor”. Urmare demersurilor sale pe adresa Academiei Române, se așteaptă ca viitoarea ediție a DEX să „reabiliteze” semantic termenul.
Încurcatele căi… ale vieții au făcut ca studentul Dumitru GĂLĂȚAN să fie coleg de cameră, la Cluj, cu viitorul doctor, prozator și academician Augustin Buzura. Însă apropierea de scris a celui dintâi s-a făcut mai târziu, după vârsta de 30 de ani, ca publicist în presa locală (peste 300 de articole). Vor mai trece încă trei decenii până la ideea primei cărți, apărute, nu fără caznă, în 2005, la Editura Focus din Petroșani, sub titlul Tradiții și obiceiuri în satele din estul Văii Jiului. Odată deschis drumul… celelalte multe volume parcă s-au scris de la sine. (Aici doctorul Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ s-ar putea să nu fie de acord…)
Dintre cărțile care au urmat, în 2007 atenția jurnalistului Tudor Cireș (alias dl Valentin Țigău, actualmente vicepreședinte AJTR) a fost reținută de Momârlanii, ieri și azi, de la Editura MJM din Craiova, și anume de O mostră de bucătărie românească autentică – titlul articolului publicat în „Jurnalul de bucătărie”. În 2008, vedeau lumina tiparului Pițărăii din Valea Jiului, Editura Confluențe, Petrila – „o adevărată frescă a obiceiurilor satului tradițional momârlănesc, în care apare pentru prima dată informația «Steagul pițărăilor este de origine dacă!»” – pentru care Liga Scriitorilor din România, filiala județului Hunedoara, a acordat Premiul special ”Ethnos”. Pentru trilogia Riturile de trecere în ținutul momârlanilor [Nașterea, Nunta, Înmormântarea], de la Editura Măiastra, din anii 2011-2012, tot din partea Ligii Scriitorilor din România, autorului i-a fost atribuit Premiul „Virtutea literară”. Un an mai târziu îi va fi conferit premiul Exclusiv Media Group și titlul de „Cel mai bun scriitor din Valea Jiului”. Uau! „Cartea anului 2014” – Premiul literar al Ligii Scriitorilor din România, filiala Hunedoara – a fost Păstoritul din Valea Jiului, ieri și azi, o carte-album de la Editura Măiastra (unde, în continuare, vor apărea toate lucrările doctorului GĂLĂȚAN-JIEȚ). Un volum amplu (436 de pagini), o încununare a lucrărilor de până în acel moment, 2016, este Monografia etnografică a Ținutului Momârlanilor. În 2018, Valea Jiului spre Marea Unire. Oameni, fapte și întâmplări mai puțin cunoscute are un plus de eleganță, coperta fiind prevăzută cu clapete.
Peste 400 de pagini numără monografia din 2019, Petrila – vatră de istorie și tradiție românească, în cadrul căreia și-a găsit loc și un capitol despre „Petrila și turismul”. Recunoașterea nu s-a lăsat așteptată: diploma și medalia „Virtutea literară”, ale Ligii Scriitorilor din România, „pentru cercetările efectuate în arealul estic al Văii Jiului referitoare la definirea «momârlanilor». Parafrazându-l pe Mircea Eliade… dacă ar dispărea momârlanii și ar rămâne o singură carte a etnologului Dumitru Gălățan-Jieț, [tot] am ști cine sunt aceștia.” În 2019, autorul încă se întreba Cine sunt momârlanii? și dădea răspuns printr-un eseu de largă întindere, publicat de sine stătător, de data aceasta într-un volumaș, o „cărțucă” (după expresia folosită de prof. univ. Ion Schileru, tot un fel de jian, originar mai de la sud, de la Schela Gorjului). Hâtru, pe exemplarul oferit, cu mărinimie, nouă, doctorul GĂLĂȚAN-JIEȚ a scris: „o cărțulie… cu mulți momârlani pe centimetru pătrat”. Memoria cărților, 80 de ani, împreună cu momârlanii din Valea Jiului – o retrospectivă reconfortantă a (noii) vieți, de scriitor, a doctorului Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ – este o apariție 2020; de pe coperta cărții, autorul ne salută… momârlănește. Apropo, copertele și ilustrația tuturor volumelor de asemenea sunt de natură să mențină treaz interesul cititorului.
Trei dintre lucrări sunt rodul unor pelerinaje, pe Sf. Munte Athos (în două rânduri), precum și în Israel și Iordania. Rând pe rând, toate cărțile doctorului GĂLĂȚAN-JIEȚ și-au găsit sprijin material în sânul comunității din Vale; cel mai consecvent mecena pare să fie dl Emil Ilie Părău, de la Lupeni.
Doctorul Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ este „momârlan de onoare” al satelor Jieț (2007) și Cimpa (2008), cetățean de onoare al orașului Petrila (2010), „consilier de onoare” și „ambasador” al județului Hunedoara (2016). Episcopul ortodox al locului i-a oferit o gramată „de cinstire pentru deosebita activitate culturală desfășurată în vederea păstrării și promovării tradițiilor și obiceiurilor momârlanilor din Valea Jiului” (2018).
Doctorul este un obișnuit al mai multor manifestări științifice și festivaluri: Cenaclul literar „Boema” din Petroșani, Colocviile de Etnografie și Folclor „Gh. Pavelescu” de la Alba Iulia, Simpozionul Național al Muzeului Regiunii „Porțile de Fier” din Drobeta – Turnu Severin, Simpozionul „Sat și stat – de la entitate, la realitate politico-socială” de la Târgu Jiu, Festivalul „Sus pe Muntele din Jina” (Sibiu) și nu numai.
Vitregiile istoriei „i-au făcut pe jienii-momârlani să fie și mai închistați în găoacea lor [egocentrică].” Iar autorul continuă, prezentându-i pe semenii săi din Vale și, in extremis, pe sine însuși astfel: „Harnici, cinstiți, credincioși și suficient de ospitalieri cu cine considerau ei că merită, nu-și destăinuiau «secretele» primului venit, nu-și destăinuiau ei «dedesubturile vieții lor», neacceptând decât la nevoie și doar temporar intruși, devenind tot mai suspicioși față de străini.” Devine cu atât mai necesar ca cel care-i (de)scrie s-o facă dinăuntru – subliniază și doctorul GĂLĂȚAN-JIEȚ – astfel putând dezlega și băierile sufletelor. Pe aici pe undeva, precum și în harul de povestitor și înaltul nivel al conștiinței de sine trebuie să se afle cheia succesului.
În fața unei asemenea producții-record de carte, cârcotașii ar putea reproșa empirismul abordării. Însă este exact ceea ce îi conferă autenticitate. Unii se întreabă dacă nu cumva nu se repetă. Doar atâta cât trebuie pentru înțelegerea contextului și a subiectului de către un cititor mai puțin fidel.
Pentru etnografie însă, ceea ce realizează, cu râvnă, doctorul Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ este… aur curat (negru sau mai puțin negru, la alegerea fiecăruia…), antracit din cel mai pur (menținându-ne în marja vocabularului tradiției minerești, adăugată stratului primordial identitar, momârlănesc), un veritabil model. Într-adevăr, descărcarea de sarcină etnografică – prin scrieri, fotografii, înregistrări audio, filme, expoziții etnografice permanente – acum, la început de mileniu, în ceasul al 12-lea, este, sau ar trebui să fie, o prioritate a specialiștilor și a comunităților tradiționale.
În 2005, după lansarea primei cărți, rapsodul Paraschiva Hurez, din satul Jieț, premonitoriu, îi ura:
- Să scrieți și mai departe,
- În tot anul câte-o carte;
- Despre țăranuʼ, momârlanuʼ,
- Să aibă și el un Sadoveanu…
Pentru că etnologul Dumitru GĂLĂȚAN-JIEȚ – până la a-și desăvârși opera – încă și încă mai are proiecte, noi nu putem decât să-i dorim viață lungă, sănătate și, pe mai departe, putere de muncă! La mulți ani, Domnule Doctor!
