Moldovenismul stalinist, element al războiului hibrid în spațiul românesc

Editorial

de Alecu RENIȚĂ, directorul revistei naționale NATURA

Istoricii cunosc foarte bine conceperea, naşterea şi evoluţia moldovenismului, a lui homo moldovanus şi a poporului moldovenesc. Abordarea mea nu va fi strict istorică, ci una mai jurnalistică, adusă în actualitate și raportată la procesele complexe care se derulează în regiune şi în R. Moldova.  

Moldovenismul reprezintă esența confruntărilor dintre cetățenii de ieri și de azi din R. Moldova. În perioada de ocupație sovietică, moldovenismul, fabricat în laboratoarele staliniste și cominterniste, constituia un mijloc camuflat de a desprinde în mod accelerat peste trei milioane de români, de la blocul unitar românesc, de la cultura și spiritualitatea românească și de a-i îmbrăca într-o haină locală, cu denumire geografică de moldoveni. Condiția de bază a fost ruperea totală de România și de românism, și îmbrățișarea necondiționată a moldovenismului de tip stalinist, adică moldovenism antiromânesc. Operele artistice și literare, lingvistica, istoria, cultura, învățământul, manualele școlare – toate erau îmbibate de ideologia comunistă, de contribuția marelui popor rus la ajutorarea republicilor unionale înapoiate și, în Basarabia, suplimentar, îmbibarea cu moldovenism antiromânesc. Practic, generațiile postbelice din Moldova Sovietică au cunoscut o otrăvire în masă de moldovenism stalinist, fapt care împiedica enorm la trezirea conștiinței și demnității naționale în anii de deșteptare 1986-1988. Din aceste motive, scriitorii, jurnaliștii, istoricii, oamenii de creație, care se aflau în fruntea Mișcării de Eliberare Națională, au înaintat la începutul proceselor de transparență și recuperare a valorilor perene din trecut, revendicări pentru salvarea naturii, pentru revenirea la alfabetul latin și limba moldovenească. Victoriile obținute – reîntoarcerea acasă a Limbii române, a Alfabetului latin, a Tricolorului, a Suveranității și a Independenței față de Rusia imperială, cuprindea implicit și reîntoarcerea identității românești. Moldovenismul antiromânesc își pierduse dominația în anii de renaștere națională, iar masele deşteptate reveneau la varianta naturală, normală – la moldovenismul românesc.

Declaraţia de Independenţă faţă de Rusia constituie un document magistral de demascare atât a ideologiei ţariste bazate pe ocuparea teritoriilor străine şi rusificarea populaţiilor încorporate, cât, mai ales, a ideologiei sovietice de fabricare a unor naţiuni noi, bazate, în cazul românilor din Basarabia, pe un fals istoric că moldovenii sunt un popor total diferit de cel românesc şi vorbesc o altă limbă decât cea română.

Alineatul de bază din Declaraţia de Independenţă stabileşte clar, fără nici un echivoc – „REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.”

Evident că „spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” are un nume foarte concret – România. Războiul declanșat de Rusia împotriva Independenței Moldovei în 1992 a oprit procesele de Unire a Basarabiei cu România și a readus în prim-plan moldovenismul rusesc, de sorginte stalinistă.

În fond, guvernările care s-au succedat după Primul Parlament (1990-1994) au ajuns la putere prin transformarea moldovenismului antiromânesc în ideologia de stat a R. Moldova (a se vedea Concepţia naţională din 2003). Toți președinții de stat și primii miniștri au fost – fie moldovenişti înrăiţi cu un program de guvernare prorusesc şi antiromânesc, fie moldovenişti camuflaţi, care își ascundeau ura faţă de propriul neam şi neputinţa de a da rezultate prin slogane false de tip „şi cu Estul şi cu Vestul”, dar în realitate, tot cu Moscova. În consecință, timp de un sfert de veac, R. Moldova a ajuns printre cele mai sărace țări, iar societatea ei este puternic divizată și nu are capacități să coopereze și să se unească. Aş mai atrage atenţia că în această perioadă de pretinsă independenţă şi democraţie, arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic, de sărăcire şi compromitere a intelectualităţii naţionale, de promovare a marionetelor, a clanurilor oligarhice şi corupte în conducerea instituţiilor de bază ale statului moldovenesc, de distrugere a oricăror forme de securizare a spaţiului informaţional şi de apariţie a unei mass-media independente, de parodiere şi caricaturizare a justiţiei şi statului de drept, inclusiv se testează capacităţile de rezistenţă a coloanei a cincea, a „cârtiţelor” din vechile servicii speciale, a enclavelor separatiste de la Tiraspol şi Comrat, se încearcă promovarea unei Constituţii noi pentru federalizarea R. Moldova, modele de conducere şi administrare hibridă tip „Alianţa Kozak”, de creare a unei naţiuni civile moldoveneşti, de instalare a unor figurine de paie în fruntea Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului etc.    

Se mai cere de menţionat că în cele câteva instituţii mass-media independente de la Chişinău, moldovenismul antiromânesc este prezentat obiectiv, ca un produs rusesc, bazat pe falsuri istorice şi interese de dominaţie, dar impactul asupra opiniei publice este unul foarte modest. Propaganda moscovită că moldovenii nu sunt români, au limba şi istoria lor, diferită de cea a românilor, prinde la categoriile cele mai analfabete şi împarte românimea în două tabere mari, aproximativ egale, care se confruntă deschis sau camuflat de la Independenţă (27 august 1991) încoace. Agresivitatea şi intoleranţa la o altă interpretare decât cea rusească a etnogenezei şi originii moldovenilor vin din tabăra comunizată şi mai puţin cultă, care a rămas la stadiul manualelor şcolare din perioada sovietică, are nostalgia imperiului dispărut şi se alimentează non-stop din propaganda putinistă de la o sumedenie de posturi de radio şi televiziune din Federaţia Rusă, care sunt difuzate fără nici o restricţie din partea autorităţilor moldoveneşti. Cam jumătate din populaţia R. Moldova este informată, educată şi modelată de mass-media din Federaţia Rusă. Această jumătate, de regulă, este bine organizată, participă activ la alegeri şi furnizează conduceri servile, rusofile din patru în patru ani. Vocea intelectualilor şi istoricilor oneşti de la Chişinău este bruiată de grupările gălăgioase plătite de serviciile ruseşti, de partidele socialist şi comunist, care se schimbă la guvernare, pentru a crea electoratului iluzia că ei sunt din formaţiuni diferite. Orice analiză obiectivă a evoluţiei societăţii moldoveneşti după Declaraţia de Independenţă ar demonstra că frâna principală în democratizarea şi modernizarea R. Moldova o reprezintă Federaţia Rusă, care alimentează şi utilizează moldovenismul, sub toate formele antiromâneşti, ca instrument de bază în formarea, la Chişinău, a conducerilor servile Kremlinului.

Merită să atragem o atenţie deosebită modelelor înşelătoare, de ultimă generaţie, lansate din laboratoarele războiului  hibrid pentru a anticipa un şir de procese şi a slăbi vigilenţa opiniei publice. Este prea evident că nu poţi înainta în mileniul trei cu cel mai odios criminal din istorie, cu Stalin şi teoriile sale aberante. În această ordine de idei,  reprezentanţii moldovenismului antiromânesc anticipează procesele de înstrăinare a sute de mii de moldoveni de ideologia falsă, de românofobie şi propun ca această otravă stalinistă să-şi schimbe forma în secolul al XXI-lea şi să aibă acelaşi conţinut, dar cu un nume nou – naţiunea civică moldovenească. În R. Moldova, ideologii şi reprezentanţii moldovenismului rusesc s-au dizolvat în toate partidele şi în diferite organizaţii neguvernamentale şi instituţii de expertiză. Bunăoară, în anul 2012, cu bani europeni, ei au lansat primul studiu – Integrarea grupurilor etnice şi consolidarea naţiunii civice în RM –, iar în decembrie 2017 cam aceiaşi ideologi plătiţi de Germania prezintă al doilea studiu – Consolidarea coeziunii sociale şi a unei identităţi comune în RM. Dincolo de pretinsele abordări moderne, din ambele studii se developează destul de clar stafia lui Stalin cu teoria sa despre cele două popoare diferite – român şi moldovenesc, cu etnogeneză diferită şi fără o legătură genetică, istorică, lingvistică sau culturală între ele. Ambele studii văd salvarea în renunţarea benevolă a băştinaşilor la identitatea lor românească şi  dizolvarea tuturor într-un cazan multietnic, din care va ieşi o societate nouă, plină de virtuţi şi fără nici o caracteristică etnică sau istorică. Nu contează că românii constituie 85% din totalul populaţiei, iar ruşii nu ajung nici la 5%. Şi pentru naivi este clar că minoritatea rusă niciodată nu va renunţa să-şi piardă caracteristicile etnice şi patria istorică. E o păcăleală uriaşă, ziua în amiaza mare, când moldovenilor li se întinde o capcană, cum s-a mai făcut în anii de ocupaţie rusească, propunându-le paşnic să se transforme în altă „specie”, mai evoluată, mai modernă, mai polietnică. De fapt, ei, ideologii moldovenismului stalinist cu papion european la gât, ne arată direcţia şi viitorul luminos – De la identitatea etnică la una civică (extras esenţial din studiu). Pentru cei care şi-au trăit o parte din viaţă în Uniunea Sovietică şi au văzut cum se fabrică homo sovieticus, mutanţii şi mancurţii – cam nimic nou şi original.

Suntem departe de a trage unele concluzii sau de a formula unele sugestii. Evoluţia statului R. Moldova timp de aproape trei decenii reprezintă un studiu de caz pentru spaţiul post-sovietic şi pentru ţările Uniunii Europene, care fac investiţii mari, dar fără rezultate esenţiale. Nici Europa, nici România nu au înţeles ce reprezintă cu adevărat moştenirea rusească şi sovietică lăsată în R. Moldova. Transformările reale şi îmbrăţişarea valorilor democratice şi europene de către cetăţenii moldoveni nu sunt posibile atâta timp cât acest teritoriu va rămâne un poligon experimental al Federaţiei Ruse pentru diversele tehnici şi forme ale războiului hibrid. Serviciile de inteligenţă ale lui Putin au făcut o mişcare cu bătaie lungă, când au transferat în secolul al XXI-lea moldovenismul antiromânesc. Ei l-au cosmetizat, modernizat şi chiar „europenizat”, fără să-i schimbe esenţa. Dacă le reuşeşte, să nu-şi facă nimeni iluzii, „politrucii” imperiali vor trece Prutul să făurească naţiunea civică ardeleană, bănăţeană, dobrogeană etc.

Fără pic de ruşine, în stil ipocrit şi dezgustător, statul moldovenesc cere bani de la europeni, români şi americani, dar îşi coordonează politicile naţionale, regionale şi internaţionale cu Kremlinul. Propaganda rusească este elementul de bază în modelarea mentalităţilor colective ale moldovenilor şi a deciziilor lor electorale. Instituţiile statului nu au nici o strategie de a face faţă invaziei nemilitare ruseşti. Nu există nici în interiorul societăţii civile şi academice grupuri de experţi, care ar cunoaşte şi studia tehnicile războiului hibrid şi metodele paşnice prin care Moscova stăpâneşte instituţiile statului, minţile şi deciziile moldovenilor. O analiză mai profundă a stării generale din R. Moldova ar demonstra că ea este foarte departe de suveranitatea statală, iar statutul ei real este de gubernie rusească întreţinută cu bani din România, UE şi SUA. Această izbândă a serviciilor ruseşti se datorează faptului că modelele lor de război hibrid sunt elaborate şi dezvoltate pe matricea moldovenismului antiromânesc, fiind totodată şi o dovadă că Moscova îşi va perfecţiona politicile pentru acest teritoriu, dar şi pentru întreg spaţiul românesc, schimbând, reinventând şi remodelând teoria stalinistă, care ţine până în prezent dezmembrată naţiunea română. Doar demontarea moldovenismului antiromânesc ar deschide drumul spre deşteptarea R. Moldova şi integrarea ei definitivă şi ireversibilă în cadrul României europene.

O întrebare retorică:turismul poate face abstracție de aceste realități?