Slobozia: Experiențe și identități dunărene

Articol în cadrul Proiectului ROBG – 502

Text: Mihai OGRINJI

Desele schimbări administrative și-au pus amprenta pe destinul multora dintre localitățile rurale. Slobozia din coasta Giurgiului – la o distanță de 5 kilometri – n-a făcut excepție. Când comună de sine stătătoare, când aparținând de plasa Marginea-județul Vlașca, când comună a plășii Dunărea, când comună suburbană a Giurgiului și tot așa…

Așezarea din stânga Dunării nu datează de ieri, de azi. O găsim pomenită la anul 1690, ca având ca „proprietar” pe un anume turc Celebi Aga, Giurgiu fiind pe atunci, să ne aducem aminte, încă raia a Imperiului Otoman. propierea de Giurgiu a însemnat pentru Slobozia și implicarea în anumite evenimente istorice, de la ocuparea ei de către trupele combatante (turcești, austriece, rusești) la găzduirea, bunăoară, a armistițiului dintre turci și ruși. Este vorba de armistițiul din 24 august 1807, care ar fi trebuit să pună capăt războiului din anii 1806-1812, la sfârșitul căruia Moldova pierdea jumătate din suprafața ei, adică ceea ce numim astăzi – și nu însemna același lucru atunci – Basarabia. O glumă, o considerăm noi, circulă prin partea locului: tratatul de pace s-a mutat la București fiindcă la Giurgiu – și cu atât mai puțin la Slobozia – nu s-a găsit un han încălzit, în care să se desfășoare discuțiile. Cunoscătorii știu foarte bine că la mijloc a fost influența nefastă a armeanului Manuc Bei, născut la Ruse, care pentru trădarea făcută în folosul Rusiei avea să se aleagă cu multe moșii și un palat la Hîncești-Basarabia. Dar asta este altă poveste…

Citește continuarea aici.