O nouă apariție în Colecția Verde: „Escalade și creste alpine” de Radu ȚIȚEICA

În perioada interbelică, Radu Țițeica (1905-1987) a desfășurat o consistentă activitate publicistică. Ascensiunile, mai cu seamă în Bucegi, erau urmate de articole publicate cu regularitate în Enciclopedia turistică românească – un fel de almanah, până la urmă -, Buletinul Clubului Alpin Român ori România, excelenta revistă editată de ONT. Publicație anuală a Turing-Clubului României, Enciclopedia…, cu prima apariție în 1934, l-a avut ca prim-redactor (adică, redactor șef) pe Mihai Haret, până în anul 1940, când a decedat, locul fiindu-i luat de Valeriu Pușcariu. În volumul X al Enciclopediei, apărut în 1943, regăsim, între altele, Explorarea Masivului Bucegi, un remarcabil studiu semnat de Radu Țițeica, Membru în Cons. de Administrație T.C.R., Vice-Președinte C.A.R. Câteva pagini mai departe se află și articolul În Bucegi: Brâne, însoțit de fotografii semnate tot de Radu Țițeica. Pe lângă scrierea a nenumărate texte, Radu Țițeica a fost preocupat, în același timp, cu rigurozitatea specifică omului de știință, și de realizarea de hărți montane turistice. Într-un interviu apărut în revista România pitorească, în ianuarie 1974, acad. Șerban Țițeica, fratele mai mic al lui Radu, întrebat dacă avea prieteni de munte, el declara: „… Am început cu părinții, când eram copil, și pe urmă cu fratele meu (n.n. Radu), iar mai târziu cu colegii. În anii 1930, împreună cu fratele meu am făcut harta regiunii abrupte a Bucegilor. Câțiva ani am lucrat la ea. A apărut în anuarele Turing-Clubului și a folosit foarte mult generațiilor ulterioare. (…) Cele mai multe dintre explorările pe care le făceam înainte erau fără hartă și așa a trebuit să-mi dezvolt simțul de orientare. Evident, ca începător am avut hărțile Statului Major la scara 1/100.000. Aceea a noastră, a mea și a fratelui meu, era de 1/5.000, deci cu mult mai multe detalii, dar, ce-i drept, numai pe o regiune limitată, regiunea de interes pentru escalade de stâncă.” Mai este de reținut din acest interviu și că „activitatea practică cea mai însemnată (a Turing-Clubului – n.n.) a fost aceea a construirii unor cabane.”Iar că Mihai Haret, mulți ani președinte al acestui Club, inițiatorul construirii cabanelor, nu era geograf de meserie, ci „viticultor. Avea pe undeva o vie. Făcuse însă și studii de științele naturii și era mare amator de cunoștințe botanice.”

Doi ani mai târziu, Radu Țițeica întărește adevărul că muntele a fost, ca să zic așa, o „afacere de familie”, a „fraților Țițeica”, se poate spune: „Cercul nostru era destul de restrâns. Nucleul său îl forma tatăl meu, fratele meu și cu mine. În jurul nostru s-au strâns câțiva prieteni care ne-au însoțit mai des în excursiile pe munte…” (Valentin Borda, Nicolae Simion: Ani de drumeție, Editura Sport-Turism, 1976).

După anul 1947, activitatea publicistică a lui Radu Țițeica, având ca abordare domeniul montan, a început să fie mai puțin vizibilă. Poate și fiindcă „democrația populară” tocmai își fixa brațul de fier roșu peste România. În schimb, rămân în prim-plan lucrările sale de specialitate, a căror lungă apariție debutase în 1938. Fizicianul trecea, ca să spunem așa, „cap de coardă”… 

Târziu, aproape de neînțeles această exagerată amânare, Radu Țițeica semnează, împreună cu bunul său prieten, Niculae Baticu, Pe crestele Carpaților, carte care a văzut lumina tiparului la Editura Sport-Turism, în anul 1984. Niculae Baticu, un alpinist de elită, și Radu Țițeica, neobositul explorator al Bucegilor, și nu numai, au dăruit literaturii de profil de la noi cea mai consistentă lucrare despre turismul montan din România. Iar dacă N. Baticu – care a întâmpinat în epocă oribile restricții din pricina detenției suferite pentru opțiunile sale politice – nu s-a dat bătut, în 1981 tipărind, la aceeași Editură Sport – Turism, „Amintirile unui alpinist” (prefațată de Șerban Țițeica) – Radu Țițeica, în schimb, pare să fi lăsat „condeiul turistic” la o parte, pentru prea multă vreme. Abia pe la mijlocul anilor  ’80 a predat la Editura Sport-Turism un captivant manuscris care însă n-a mai apucat să fie imprimat. Motivele ne sunt necunoscute. Scrierea avea să fie însă recuperată, în 1992, de Gheorghe Țițeica, fiul lui Radu Țițeica. Peste mulți alți ani, mai exact în 2015, redacția noastră primește acest volum spre publicare. Îi dă titlul „Ascensiuni montane. Oameni și amintiri” și iese pe piață un an mai târziu.  

Am insistat o idee în plus asupra acestor avataruri fiindcă, din felurite și regretabile cauze, scrierile lui Radu Țițeica n-au avut un destin normal. În general, astfel de rătăciri, ca să zic așa, nu s-au înregistrat doar în dauna autorilor, cât mai cu seamă în cea a iubitorilor spațiilor alpine, a acelor oameni de munte care aveau interes real pentru exercițiul cititului. Sigur, mai există un aspect cu totul nefericit și, în aceeași măsură, inexplicabil. Unii alpiniști, chiar dintre cei mai bine cotați, au refuzat și refuză „să pună pe hârtie” propria experiență. Astfel, transformă reușitele, riscurile trăite, vârfurile cucerite, învățămintele, bucuriile și spaimele într-o avuție inaccesibilă altor persoane, fie ele chiar apropiate ori asociate, prin pasiune comună, la aceleași idealuri. O avuție pierdută însă pentru totdeauna. Irecuperabilă. Două triste experiențe recente. Al. Floricioiu și Zsolt Török, două vârfuri ale alpinismului românesc… 

Există un tezaur comun față de care nu putem fi indiferenți, orgolioși, refractari. Din acest tezaur ne înfruptăm cu toții și devenim, grație și generozității lui necondiționate, ceea ce suntem. Așa mi se pare normal, dacă Cel de Sus te-a învrednicit cu mai mult har: să întorci din dar. Până la urmă orice nor este dator izvorului fie și numai cu câteva picături…

Domnul Gheorghe Țițeica a găsit în arhiva ilustrului său părinte și un Caet de MUNTE!  În două volume. Caiete cu coperți negre, cartonate, în care Radu Țițeica a ținut un fel de jurnal montan. Primul dintre ele se deschide cu câteva texte preluate din STR (anul 1910). Astfel de preluări și din alte publicații – câteva inclusiv franceze – au mai fost intercalate printre „consemnările de autor”, care au început cu data de Duminică 13 Iulie, 1924. Un scris mărunt, drept, sigur, în frumoasa caligrafie (scuzați pleonasmul!) a acelor vremi. Din loc în loc, există și mici retușuri, tăieturi, adăugiri, rectificări. Un șantier în lucru… Dar și desene, schițe, alte formule grafice sumare. Ba chiar și câte o Floare a Reginei, în buna tradiție a ierbarelor de altădată. Dincolo de aceste aspecte de suprafață, cu totul speciale sunt datele pe care alpinistul, fizicianul, cartograful, specialistul științelor exacte le notează cu o meticulozitate și exactitate ieșite din comun. Nu mai vorbim de denumiri, toponime, hidronime etc. Un tezaur fabulos al Bucegilor, și nu numai! Se găsește și o evidență a numărului de ascensiuni, cu numele fiecărui traseu în parte: 319! Ultimul traseu: Peștera – Piatra Arsă – Vf. cu Dor – Sinaia, 8 septembrie 1965. În acest „repertoar”, la unele „escalade și escapade” sunt adăugate, ulterior, inițialele unor parteneri alpini. Aflăm și că același traseu (Clăbucet-Diham)  a fost parcurs cu copiii, în două dăți: august 1963 și iulie 1965.  

Cu totul specială în literatura turistică, această carte nu conține reproducerea integrală a celor două volume (caiete). Au fost omise textele în limba franceză și o serie de texte preluate din diverse surse ale vremii. În schimb, s-a făcut loc unui grupaj de scrisori din corespondența Radu Țițeica – Mihai Haret. Sunt documente de epocă ce conțin multe informații interesante pentru pasionații acestui domeniu. Mihai Haret, pe lângă o serie de lucruri importante pe care le-a făcut întru dezvoltarea turismului, a avut și unele iritante tare de caracter. Nu insistăm asupra lor. Ele transpar inclusiv din această corespondență. Poate nici nu trebuie mai mult…

Mihai OGRINJI

P.S.„Escalade și creste alpine” poate fi procurată, ca și alte cărți editate în Colecția Verde, de la magazinele și librăriile Himalaya, AGIR, Montrek (București), Nootka (Cluj-Napoca), Libris (Brașov) etc. De asemenea, prin comandă, de la redacția revistei „România pitorească”: tel. – 021 2501997; 0744 680 866; e-mail: romania.pit.mo@gmail.com