AJTR
130 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș 130 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș
Se împlinesc, în această toamnă, mai exact pe 7 octombrie, 130 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș. Toată lumea știe, în general, cam... 130 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș

Se împlinesc, în această toamnă, mai exact pe 7 octombrie, 130 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș. Toată lumea știe, în general, cam aceleași lucruri, reproduse la infinit, uneori chiar mot a mot, pe nenumărate site-uri, blogg-uri etc.

Așadar, informează diverse surse on-line, domnitorul Carol a vizitat Sinaia prin august 1866 și, încântat de frumusețea locului, a hotărât să-și ridice o reședință de vară. Sinaia era, pe atunci, un sat mic, ce purta numele Podul Neagului. „Nașul” stațiunii, ce avea să devină „Perla Carpaților”, a fost Mihai Cantacuzino care, după ce vizitează muntele Sinai – de unde și numele – ajunge pe Valea Prahovei, unde ridică o mânăstire, târnosită în 1695. Inițial, arhitectul castelului a fost Wilhelm von Doderer, ale cărui planuri au fost respinse, după care s-a continuat cu „confrații” săi Johannes Schulz și Karel Liman, decoratori fiind J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.

3-3-IMG_8505Inaugurat în 1883, castelul, devenit reședință de vară a monarhiei române, a găzduit numeroase evenimente politice, vizite importante (între care și cea a împăratului Franz Joseph), întruniri mondene etc.  Peleșul are 160 de camere, dintre care, în prim plan, se situează Holul de onoare, Sălile armelor, Biblioteca regală, Sala maură, Apartamentul imperial, Sălile de Teatru, de Concerte ori de Muzică. Construit într-un stil istoricist german, Peleșul este unul dintre cele mai frumoase și interesante castele din Europa, fiind căutat de numeroși vizitatori din țară și din străinătate.

1-IMG_8489S-a scris și se mai scriu multe bazaconii despre inaugurarea oficială a Castelului Peleș. N-are rost să insistăm asupra lor. Vă oferim consemnarea evenimentului realizată de însuși Regele Carol I, în „Jurnalul” său.

„Ora 10 1/2 singur pe jos la castel, unde totul e pregătit pentru sfințire.   Venit Basset de la Weinberg. Ploaia încetează. Ora 12 1/2 sfințirea armelor în curtea castelului de către mitropolit. Cler, cor. Gardă de onoare cu muzică. D. Ghica, Rosetti, toți miniștrii în afară de Brătianu, Crețescu, președinte al Curții de Casație, Grădișteanu, președinte al Curții de Conturi, prefectul Poliției, efori, prefectul de Prahova, președintele Consiliului general, generalii Cernat, Budișteanu, Fălcoianu etc. Ridicarea steagului este salutată cu salve. Stöhr îmi înmânează cheia de la poarta centrală, pe care eu o descui. Citesc documentul de inaugurare și îl semnez. Mitropolitul sfințește întreaga clădire, aproape toate încăperile.

2-2-IMG_8497Ora 2 dineu în sufrageria mare, 50 de persoane, de asemenea Gr. Sturdza, care a venit din Moldova. La dejun țin primul toast, în cinstea țării. D. Ghica în cinstea noastră. Apoi vorbesc Alecsandri, Rosetti, care e foarte călduros, mitropolitul și Cernat. După masă cafea în primul salon. Stöhr a fost și el la masă, primește Crucea de ofițer al Ordinului Steaua României.  Ora 3 1/2 vin ingineri și publiciști din toată Europa, care au sosit de la Paris cu trenul Orient-Expres. Abort, von Blanitz, ministrul bulgar al lucrărilor publice etc., 30 de persoane. Li se arată castelul, iar noi îi invităm la ceai. Rămas până la ora 6. Toți se întorc la București.”

Matei Brod

P.S. Mai multe amănunte despre avatarurile Castelului Peleș puteți citi în nr. 3/2013 al revistei „Romania pitorească”.