AJTR
Editorial: Întreprinzătorii, identitățile și turismul responsabil Editorial: Întreprinzătorii, identitățile și turismul responsabil
Adaptarea și consolidarea turismului responsabil la noi este un concept cu subtile și consistente conexiuni în dezvoltarea industriei ospitalității. Pe de altă parte,... Editorial: Întreprinzătorii, identitățile și turismul responsabil

„…N-am ajuns unde suntem astăzi datorită creatorilor de strategii politice, ci grație poftei de risc și erorilor săvârșite de o anumită categorie de oameni, pe care trebui să-i încurajăm, să-i protejăm și să-i respectăm.” (Nassim Taleb)

Text: Aurel BORȘAN, președintele Fundației Amfiteatru

Adaptarea și consolidarea turismului responsabil la noi este un concept cu subtile și consistente conexiuni în dezvoltarea industriei ospitalității. Pe de altă parte, fenomenul nu poate fi separat în vreun fel de aplicarea sistematică a regulilor ce se practică în perimetrul acestei realități. Realitate economică ce are în prim-plan întreprinzătorii mici. Fiindcă nu doar la noi, politicieni, jurnaliști, birocrați, lideri de tot felul discută (se hrănesc și trăiesc din asta) despre marile companii care așteaptă să angajeze absolvenți, despre apărarea drepturilor salariaților, despre capitalul privat (preferabil străin) care creează locuri de muncă, despre nevoia de reglementări, despre cum „o să” etc. Desigur, totul pentru binele cetățenilor… În afara și în ciuda acestor preocupări care acaparează (pe lângă scandaluri) spațiul politico-mediatic, se dezvoltă, prinde cheag și asigură rezultate concrete, cu care se laudă unii și alții (depinde de cicluri), cea mai necesară categorie de locuitori ai României: întreprinzătorii mici – câteodată mijlocii (includem aici și firmele de familie și specialiștii care pot trăi independent). Față de marii angajatori, care funcționează după logica profitabilității capitalului, necesari – fără discuție – în orice economie, întreprinzătorii sunt garanția unei dezvoltări umane – durabile, cum se spune – a comunităților. Ei nu pot să-și dea afară salariații (adesea membrii familiei sau prieteni), dacă scade rentabilitatea, nu pot pleca în altă țară dacă legislația nu-i mai încurajează, nu pot fi aroganți cu clienții, nu-și îngăduie să nu fie pregătiți, nu-și permit să nu aibă valori bine configurate (în ultima instanță) sau să nu-și educe în mod responsabil copiii.

Prin alte părți – mă gândesc la societățile dezvoltate – micii întreprinzătorii sunt „sarea și piperul” bunăstării. Chiar dacă uneori diferit, de la o economie la alta. O să apelez la un comentariu din DW.COM/18.10.2013: „…Economia germană este alimentată anual și cu numeroși lucrători bine calificați. De existența lor profită mai ales întreprinderile mici și mijlocii, care formează coloana vertebrală a economiei țării. În această categorie intră firmele care nu au mai mult de 500 de angajați. Ele formează mai bine de 99 la sută din cele aproximativ trei milioane de întreprinderi, câte există în Germania. Iar cele mai multe dintre aceste întreprinderi sunt în proprietatea unor familii. În opinia lui Klaus-Heiner Röhl, responsabil în cadrul Institutului Economiei Germane (IW), acesta este și motivul pentru care industria realizează în continuare 26 la sută din întreaga performanță a economiei germane, în vreme ce dezindustrializarea a avansat puternic în alte țări. Aceasta înseamnă – a explicat el – că familia deține această întreprindere și nimic altceva, în timp ce, în Marea Britanie, de exemplu, o întreprindere similară ar fi fost deja de mult timp cotată pe piața de capital, acțiunile ei fiind preluate de o companie mare, care a decis între timp închiderea activelor din Marea Britanie și transferarea lor în țările unde forța de muncă este ieftină. În Germania, sensul vieții este pentru familia respectivă întreprinderea pe care o deține și bineînțeles că mijloacele de producție rămân în țară.” Desigur, aici găsim și o explicație a reușitei germane.

Cum stau lucrurile la noi, însă? Concentrarea pe împărțitul resurselor (termenul de pomană nu e potrivit, pomana se face din averea proprie) și nu pe oferta de servicii publice (și, de ce nu, calitatea acestora) a influențat agenda publică/mediatică (ocupată cam de aceleași voci și aceleași teme, în favoarea unui tip de etatism birocratic, anacronic, sufocant). Dezbaterile despre bunăstare și dezvoltare, realiste, desprinse de clișee și platitudini, făcute de profesioniști, sunt rare, mai puțin vizibile la tv sau pe rețelele sociale. Rămân totuși anumite emisiuni, bloguri sau publicații, cărțile, evenimentele, conferințele și – ca și altădată – întâlnirile informale. Iar relațiile bazate pe valori sunt ca în medicina bazată pe dovezi: nespectaculoase, dar rezistente și tonice.

Continuând în ton optimist, putem constata că s-a dezvoltat o categorie de întreprinzători, aflată într-o creștere exponențială, care aproape nu exista acum 8 ani când am inițiat programul de turism responsabil, într-o gamă tot mai largă de produse și servicii locale (tururi, gastronomie, tehnologie, promovare, ecologie, design, procesatori artizanali, modă, urbanism, agricultură etc.). Acțiunile lor merită atenție, pentru că fac puntea cu principala tendință din turismul global: afirmarea și consolidarea identităților în raport cu procesul de globalizare. Fără politici articulate, în care să fie incluși factorii care contează, fără cel mai mic sprijin politic (nu mă refer la diverse „pomeni”, nu de asta e nevoie) se dezvoltă „natural”, de jos în sus (cum s-a întâmplat, în general, de-a lungul istoriei la noi) această categorie, care deja influențează opțiunile societății, ambițioasă și orgolioasă, cu sentimentul apartenenței la comunitate, respectuoasă față de reguli (și cere și de la alții același comportament), lucrează pe facturi, chitanțe/case de marcat. Influențează tot mai vizibil coeziunea comunităților. Turismul responsabil e una dintre resursele acestei categorii, pentru că include acțiune responsabilă și deschidere profesională și umană, internă și internațională.

Festivalul care s-a desfășurat în această toamnă în Sectorul 5 al Capitalei a ilustrat cu prisosință oportunitatea unei asemenea abordări. Sectorul 5 al Capitalei este o comunitate cu totul specială. Aici avem cel mai căutat obiectiv turistic de către străini (Clădirea Parlamentului), avem cel mai căutat (în curând) loc de pelerinaj (Catedrala Mântuirii Neamului), nu departe de cele două avem Clădirea Academiei Române, dar avem și cartiere de tot felul, parte a transformărilor prin care România a trecut încă de la formarea sa și care continuă în prezent, o zonă fără de care țara noastră nu poate fi imaginată.

În consecință, turismul responsabil recunoaște centralitatea comunității locale gazdă și dreptul de a fi protagonist în dezvoltarea turismului pe teritoriul său, favorizează interacțiunea pozitivă dintre întreprinzători, comunitățile locale și vizitatori. Profesionalizând ospitalitatea, operatorul de turism transferă în produs turistic diferite strategii, concepte sau tipuri de valorificare a resurselor locale. „Țesătura” pe care o creează conține valori, atitudini, comportamente, identități și experiențe născute din relația gazde-vizitatori. Calitatea acestei țesături influențează beneficiile deopotrivă pentru comunitatea gazdă, vizitatori și operatorul care integrează. Mai mult, în acest fel se consolidează o relație de durată, reciproc avantajoasă, cu efecte sustenabile pentru comunitatea gazdă.

Am inițiat acest demers din convingerea că România are nevoie acută de înțelegerea și propagarea principiilor turismului responsabil, de transferul în acțiune concretă a teoriei născute în jurul lui. Pentru România soluțiile ca turismul să aibă o contribuție rezonabilă la bunăstarea comunităților se află în zonă turismului responsabil. Avem astăzi multe povești de succes, multe cazuri de bune practici, iar publicul este tot mai informat și mai avid de experiențe noi și autentice.

Călătoriile de tip responsabil devin o opțiune în creștere exponențială, se arată în ultimul barometru al Organizației Mondiale a Turismului. Pe scurt, turismul responsabil este soluția actuală la întrebările comunităților despre cum poate industria ospitalității să contribuie la atât de doritul și necesarul fenomen al bunăstării.

Foto: Nicolae Cristea