Asemenea multor simboluri care se pierd în mit și legendă, floarea de colț a primit, și în România, mai multe denumiri. Nestor Urechia amintea, încă din anul 1904, în cartea „Zânele din Valea Cerbului”, legenda florii de colț, temă amintită în lucrarea „În Bucegi” (1906) și reluată în „Robinsonii Bucegilor” (1916) și „Vraja Bucegilor” (1926) că: „Edelweiss este numele nemțesc al unei flori care crește numai pe piscurile înalte ale Alpilor și pe steiurile inaccesibile ale Bucegilor noștri. Un gând curtenitor i-a îndemnat pe unii s-o numească pe românește floarea Reginei; dar nu acesta este adevăratul său nume, ci acela dat de ciobanii care petrec vara în vecinătatea ei, pe plaiurile Caraimanului și Coștilei, și anume „floare de colț”, „floare de Bucegi”, sau, mai simplu „floare”, căci după cugetul ciobanilor ea este floare, așa cum Dumnezeu este Dumnezeu…