Am vorbit, nu o dată, despre dinamismul cu totul spectaculos al industriei ospitalității, despre capacitatea ieșită din comun a acestui domeniu de a crea locuri de muncă, plus-valoare, bunăstare. Și vom mai vorbi. Chiar vă rog să fiți siguri de asta, fiindcă, vorba cântecului, sfârșitul nu-i aici… Dincolo de dinamism, însă, pandemia prin care trecem în această perioadă ne relevă cu asupra de măsură o realitate șocantă: fragilitatea cutremurătoare a industriei fără fum și fără urme, cum o mai numeam noi până nu demult. Ca barometru fidel al evoluției societății, cu toate plusurile și minusurile ei, turismul înregistrează până la cele mai mici detalii efectele oricărei instabilități. Și, din nefericire, cel puțin în ultimele trei decenii, am avut de trecut mai multe probe ale incertitudinilor, ale nesiguranței, ale instabilității, cum spuneam. Fie că a fost vorba de nivel oarecum macro – să ne amintim de războiul din fosta Iugoslavie – ori de evenimente, să le zicem, cumva, locale: epidemii de antrax, gripă aviară, invazia algelor etc. Sunt „lebede negre” pe care nu le putem prevedea sau împiedica. Ca si acum.